Consideraţii critice privind reducerea pedepselor

În lipsa unei denumiri marginale, prevederile art. 74¹ au fost consacrate în Codul penal prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202 din 25 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.


Prevederile legale analizate sunt urmatoarele:

(1) În cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
(2) Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
(3) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune de acelaşi gen, prevăzută de prezentul cod, într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1) şi (2).


1. Prima problema care poate fi pusă în discuţie este aceea dacă noile reglementări consacră o circumstanţă atenuantă generală sau specială. Este de observat faptul că prevederile art. 74¹ C.pen. sunt aplicabile atât pentru un număr de cinci infracţiuni din Codul penal, cât şi unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale.
Prin consacrarea în Partea Generală a Codului penal, în secţiunea circumstanţelor atenuante şi agravante, din capitolul referitor la individualizarea pedepselor, poate rezulta că ne aflăm în cazul unei circumstanţe generale de atenuare a pedepselor. Pe de altă parte, prin faptul că este aplicabilă doar unui număr limitat de infracţiuni rezultă că ne aflăm în faţa unei circumstanţe speciale de atenuare a pedepselor, concluzie pe care o considerăm corectă. Din această perspectivă, în acord cu ansamblul reglementării şi precedentele legiferării în domeniul penal, apreciem că nu se justifică consacrarea unei circumstanţe speciale în Partea Generală a Codului penal.


2. Din conţinutul alin. (1) rezultă că prevederile analizate sunt aplicabile în cazul infracţiunilor limitativ enumerate din Codul penal, precum şi unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale prin care s-a pricinuit o pagubă. Această din urmă menţiune este lipsită de substanţă, cel puţin în cazul infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune şi delapidare, infracţiuni de rezultat care nu pot exista în lipsa unei pagube. Pe de altă parte, sintagma potrivit căreia circumstanţa este aplicabilă şi unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale este lipsită de previzibilitate, din moment ce nu sunt determinate respectivele infracţiuni. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere toate infracţiunile economice, cel mai probabil, ar fi folosit sintagma infracţiunilor economice prevăzute în legile speciale.


3. Sub aspectul tehnicii de redactare a normelor de incriminare, regula este aceea ca formele agravate să succeadă formelor de bază, funcţie de gravitatea urmărilor. Din analiza alin. (2) rezultă că în prima ipoteză legiuitorul a avut în vedere infracţiunile cu un prejudiciu de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, situaţie în care se poate aplica pedeapsa cu amenda, în timp ce în ipoteza a doua, a avut în vedere infracţiunile cu un prejudiciu de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, situaţie în care se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

4. Prevederile art. 74¹ C.pen. modifică, implicit, formele agravate ale infracţiunilor de înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice, existente atunci când se produc consecinţe deosebit de grave. Aceasta deoarece, în timp ce în sensul prevederilor art. 146 C.pen., prin consecinţe deosebit de grave se înţelege şi o pagubă materială mai mare de 200.000 lei, iar sancţiunea poate consta în închisoare de la 10 la 20 de ani, în baza prevederilor art. 74¹ C.pen., dacă prejudiciul cauzat şi recuperat este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă, iar dacă prejudiciul este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar. Altfel spus, crescând gravitatea faptei se reduce severitatea pedepsei, iar despre prevenţia specială şi generală devine dificil de vorbit.


5. Poate fi pusă în discuţie chiar şi independenţa magistratului în soluţionarea cauzei, din moment ce, potrivit alin. (2) teza a II-a, dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar. În baza acestor dispoziţii legale, magistratul este lipsit de posibilitatea aprecierii gravităţii faptei şi periculozităţii făptuitorului, el nu poate aplica o sancţiune administrativă, ci trebuie să procedeze în acest sens. Obligativitatea aplicării unei sancţiuni administrative contravine şi regulii generale, consacrată prin prevederile art. 18¹ alin. (3) C.pen., potrivit căreia, în cazul faptelor care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, procurorul sau instanţa poate aplica una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91 C.pen.


6. Chiar dacă legiuitorul are deplină libertate să aprecieze condiţiile de incriminare şi tragere la răspundere penală a făptuitorilor, observăm totuşi că de prevederile art. 74¹ C.pen. pot beneficia doar autorii unor fapte deosebit de grave, unele sancţionate cu închisoare de până la 20 de ani, în timp ce pentru fapte de aceeaşi natură, însă mai puţin grave, nu a fost instituit un astfel de tratament. Considerăm că măsurile pentru accelerarea soluţionării proceselor, trebuie să aibă un conţinut preponderent procedural, iar pe de altă parte respectivele măsuri trebuie să vizeze toate cauzele penale, de aceeaşi natură, şi nu doar pe unele, dintre cele mai grave, determinate în mod selectiv.