Valorificarea bunurilor sechestrate

Procesul-verbal de sechestru şi inscripţia ipotecară
 
Organul care aplică sechestrul încheie proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 165, descriind amănunţit bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arată bunurile exceptate de lege de la urmărire, găsite la persoana căreia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemnează obiecţiile părţilor sau ale altor persoane interesate.

În procesul-verbal prevăzut la alin. 1 se menţionează şi faptul că părţile au fost încunoştinţate că:
a) pot solicita valorificarea bunului sau bunurilor sechestrate, în temeiul art. 168¹ alin. 1;
b) în cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, bunurile mobile asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător pot fi valorificate de către organul judiciar, chiar şi fără consimţământul proprietarului, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 1681 alin. 2.
Un exemplar de pe procesul-verbal se lasă persoanei căreia i s-a aplicat sechestrul, iar în lipsă, celor cu care locuieşte, administratorului, portarului, ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte sau unui vecin. În cazul când parte din bunuri ori totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasă acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se înaintează şi organului care a dispus luarea măsurii asigurătorii, în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal.
Pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscripţiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexând copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul şi un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

---

Cazuri speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate
În cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care a instituit sechestrul poate dispune de îndată valorificarea bunurilor mobile sechestrate, la cererea proprietarului bunurilor sau atunci când există acordul acestuia.
În cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, atunci când nu există acordul proprietarului, bunurile mobile asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător pot fi valorificate, în mod excepţional, în următoarele situaţii:
a) atunci când, în termen de un an de la data instituirii sechestrului, valoarea bunurilor sechestrate s-a diminuat în mod semnificativ, respectiv cu cel puţin 40% în raport cu valoarea din momentul dispunerii măsurii asigurătorii. Dispoziţiile art. 165 alin. 1 se aplică în mod corespunzător şi în acest caz;
b) atunci când există riscul expirării termenului de garanţie sau când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor animale sau păsări vii;
c) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra produselor inflamabile sau petroliere;
d) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor bunuri a căror depozitare sau întreţinere necesită cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea bunului.
În cursul procesului penal, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: proprietarul nu a putut fi identificat şi valorificarea nu se poate face potrivit alin. 2, autovehiculele ori mijloacele de transport asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător pot fi valorificate în următoarele situaţii:
a) atunci când acestea au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni;
b) dacă de la data instituirii măsurii asigurătorii asupra acestor bunuri a trecut o perioadă de un an sau mai mare.
Sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor mobile făcută potrivit alin. 1 şi 2 se consemnează pe numele învinuitului, inculpatului sau al persoanei responsabile civilmente, la dispoziţia organului judiciar care a dispus sechestrul. Prevederile art. 165 alin. 8 se aplică în mod corespunzător.
Sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor mobile făcută potrivit alin. 3 se consemnează pe numele făptuitorului, învinuitului, inculpatului sau al persoanei responsabile civilmente ori, după caz, într-un cont special constituit în acest sens, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, la dispoziţia organului judiciar care a dispus sechestrul. Prevederile art. 165 alin. 8 se aplică în mod corespunzător.
^{modificat de}

---

Valorificarea bunurilor mobile sechestrate în cursul urmăririi penale
În cursul urmăririi penale, atunci când nu există acordul proprietarului, dacă procurorul care a instituit sechestrul apreciază că se impune valorificarea bunurilor mobile sechestrate, se fixează un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt chemate părţile, precum şi custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul.
La termenul fixat se aduce la cunoştinţa părţilor şi a custodelui faptul că se intenţionează valorificarea bunurilor mobile sechestrate şi li se pune în vedere că au dreptul de a face observaţii sau cereri legate de bunurile ce urmează a fi valorificate. După examinarea obiecţiilor şi cererilor făcute de părţi sau custode, procurorul dispune prin ordonanţă asupra valorificării bunurilor mobile prevăzute la art. 168¹ alin. 2. Lipsa părţilor legal citate nu împiedică desfăşurarea procedurii.
Împotriva ordonanţei prin care s-a dispus valorificarea bunurilor mobile sechestrate părţile, custodele, precum şi orice altă persoană interesată pot face plângere la instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă, în termen de 10 zile.
Termenul prevăzut la alin. 3 curge de la comunicare, în cazul părţilor şi al custodelui, sau de la data când au luat la cunoştinţă, în cazul altor persoane.
Plângerea împotriva ordonanţei suspendă executarea. Judecarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere, iar hotărârea instanţei prin care s-a soluţionat contestaţia este definitivă.
^{modificat de}

---

“C.proc.pen. …. Art. 168³.
Valorificarea bunurilor mobile sechestrate în cursul judecăţii
În cursul judecăţii, instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, a uneia dintre părţi sau a custodelui, poate dispune asupra valorificării bunurilor mobile sechestrate. În acest scop, instanţa de judecată fixează un termen, care nu poate fi mai scurt de 10 zile, la care sunt citate părţile, precum şi custodele bunurilor, atunci când a fost desemnat unul.
La termenul fixat se pune în discuţia părţilor, în şedinţă publică, valorificarea bunurilor mobile sechestrate şi li se pune în vedere faptul că au dreptul de a face observaţii sau cereri legate de acestea. Lipsa părţilor legal citate nu împiedică desfăşurarea procedurii.
Asupra valorificării bunurilor mobile sechestrate, precum şi cu privire la cererile prevăzute la alin. 2, instanţa de judecată dispune prin încheiere. Încheierea instanţei este definitivă.

---

Contestarea modului de valorificare a bunurilor mobile sechestrate
Împotriva modului de ducere la îndeplinire a ordonanţei sau, după caz, a încheierii de valorificare a bunurilor mobile sechestrate învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, custodele, precum şi orice altă persoană interesată pot formula, în cursul procesului penal, plângere la instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă.
Plângerea prevăzută la alin. 1 se face în termen de 15 zile de la îndeplinirea actului contestat.
Instanţa soluţionează plângerea de urgenţă şi cu precădere, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, prin încheiere definitivă.
După soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plângere împotriva modului de ducere la îndeplinire a ordonanţei sau, după caz, a încheierii de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, se poate face contestaţie potrivit legii civile.

Cum putem obtine cazierul judiciar?

Cazierul judiciar este reglementat prin Legea 240/2004 completată de Ordonanţa de Urgenţă nr. 216 / 2008, prin care sunt reglementate atât condiţiile în care persoanele fizice şi juridice se înscriu în cazierul judiciar şi se scot din evidenţă, dar şi demersurile necesare pentru obţinerea copiilor de cazier judiciar pentru aceste persoane.
În cazierul judiciar se ţine evidenţa persoanelor fizice sau juridice care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul României şi au fost condamnate la pedepse privative de libertate sau la pedepse cu amendă penală sau administrativă. În cadrul inspectoratele de poliţie judeţene funcţionează servicii specializate de profil, la nivelul cărora este organizat cazierul judiciar local, care asigură activităţile pe linie de cazier judiciar privind persoanele născute/domiciliate în raza administrativ-teritorială.
Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoanele fizice interesate trebuie să se prezinte personal, la unitatea de poliţie de la locul de naştere, domiciliu ori reşedinţă, cu următoarele documente:

• cererea (formular tip) pentru eliberarea documentului menţionat, completată citeţ cu datele de stare civilă ale solicitantului, motivată şi semnată;
• timbru fiscal în valoare de 1 leu (sau chitanţa de achitare a taxei de timbru-extrajudiciare de la Primărie);
• chitanţa de achitare a taxei pentru certificatul de cazier judiciar, cu valoarea de 10 lei (conform O.U.G. nr.70/14 iunie 2009), plătită la unităţile Trezoreriei statului;
• cartea  de identitate in original pentru identificarea solicitantului;
• în situaţia în care cererea se depune prin împuternicit, aceasta va fi însoţită de copia actului de identitate a solicitantului, copia actului de identitate a împuternicitului şi de procura autentificată în condiţiile legii , care se va depune la locul de domiciliu sau de reşedinţă al împuternicitului (care poate fi cetăţean român sau cetăţean străin cu reşedinţa în România).

Procura trebuie formulată astfel încât să rezulte persoana mandatată, scopul şi durata mandatului. La nivelul tuturor judeţelor ţării, funcţionează aplicaţia de emitere „pe loc” a certificatelor de cazier judiciar pentru persoanele fizice şi este utilizată în vederea eliberării certificatelor de cazier judiciar numai pentru persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii:

• au cetăţenia română;
• depun cererea-tip la unităţile de poliţie de la locul de naştere;
• nu sunt înscrise în cazierul judiciar (nu sunt cunoscute cu antecedente penale). Pentru persoanele cu au antecedente penale si/sau pentru persoanele care depun cererile la unităţile de poliţie de la domiciliu sau reşedinţa, dar care sunt născute în alt judeţ sau în străinătate, dar şi pentru persoanele juridice, certificatele de cazier judiciar se emit într-un termen 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii.

În cazul persoanelor juridice, reprezentantul legal al acestora, cu ocazia solicitării certificatului de cazier judiciar, va depune următoarele documente la unitatea de poliţie pe raza căreia îşi are sediul social sucursala, filiala sau punctul de lucru persoana juridică:

• cererea (formular tip specific) completată citeţ, cu datele complete de identificare;
• dovada că deponentul este reprezentant legal al persoanei juridice solicitante;
• copie de pe actul de identitate al reprezentant alături de actul original;
• certificat constatator  de la Oficiul  Registrului Comerţului;
• timbrul fiscal în valoare de 1 leu (sau chitanţa de la Primărie);
• chitanţa de achitare a taxei in cuantum de 10 lei, în original.

Certificatul de cazier judiciar este valabil 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care a fost eliberat. Atunci când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunere la dosarul de graţiere individuală, acesta poate fi solicitat de persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acestuia, soţul persoanei condamnate, ascendenţii(parintii), fraţii ori surorile celui condamnat sau ai soţului acestuia.
În ceea ce priveşte drepturile persoanei în contextul prelucrării datelor cu caracter personal, conform cerinţelor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, Direcţia Cazier Judiciar, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi formaţiunilor teritoriale de profil au obligaţia de a utiliza datele de identificare şi adresele cetăţenilor români în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopurile specificate.

Consideraţii critice privind reducerea pedepselor

În lipsa unei denumiri marginale, prevederile art. 74¹ au fost consacrate în Codul penal prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202 din 25 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.


Prevederile legale analizate sunt urmatoarele:

(1) În cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, prevăzute în prezentul cod, ori a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
(2) Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
(3) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune de acelaşi gen, prevăzută de prezentul cod, într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei, pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1) şi (2).


1. Prima problema care poate fi pusă în discuţie este aceea dacă noile reglementări consacră o circumstanţă atenuantă generală sau specială. Este de observat faptul că prevederile art. 74¹ C.pen. sunt aplicabile atât pentru un număr de cinci infracţiuni din Codul penal, cât şi unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale.
Prin consacrarea în Partea Generală a Codului penal, în secţiunea circumstanţelor atenuante şi agravante, din capitolul referitor la individualizarea pedepselor, poate rezulta că ne aflăm în cazul unei circumstanţe generale de atenuare a pedepselor. Pe de altă parte, prin faptul că este aplicabilă doar unui număr limitat de infracţiuni rezultă că ne aflăm în faţa unei circumstanţe speciale de atenuare a pedepselor, concluzie pe care o considerăm corectă. Din această perspectivă, în acord cu ansamblul reglementării şi precedentele legiferării în domeniul penal, apreciem că nu se justifică consacrarea unei circumstanţe speciale în Partea Generală a Codului penal.


2. Din conţinutul alin. (1) rezultă că prevederile analizate sunt aplicabile în cazul infracţiunilor limitativ enumerate din Codul penal, precum şi unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale prin care s-a pricinuit o pagubă. Această din urmă menţiune este lipsită de substanţă, cel puţin în cazul infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune şi delapidare, infracţiuni de rezultat care nu pot exista în lipsa unei pagube. Pe de altă parte, sintagma potrivit căreia circumstanţa este aplicabilă şi unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale este lipsită de previzibilitate, din moment ce nu sunt determinate respectivele infracţiuni. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere toate infracţiunile economice, cel mai probabil, ar fi folosit sintagma infracţiunilor economice prevăzute în legile speciale.


3. Sub aspectul tehnicii de redactare a normelor de incriminare, regula este aceea ca formele agravate să succeadă formelor de bază, funcţie de gravitatea urmărilor. Din analiza alin. (2) rezultă că în prima ipoteză legiuitorul a avut în vedere infracţiunile cu un prejudiciu de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, situaţie în care se poate aplica pedeapsa cu amenda, în timp ce în ipoteza a doua, a avut în vedere infracţiunile cu un prejudiciu de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, situaţie în care se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

4. Prevederile art. 74¹ C.pen. modifică, implicit, formele agravate ale infracţiunilor de înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice, existente atunci când se produc consecinţe deosebit de grave. Aceasta deoarece, în timp ce în sensul prevederilor art. 146 C.pen., prin consecinţe deosebit de grave se înţelege şi o pagubă materială mai mare de 200.000 lei, iar sancţiunea poate consta în închisoare de la 10 la 20 de ani, în baza prevederilor art. 74¹ C.pen., dacă prejudiciul cauzat şi recuperat este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă, iar dacă prejudiciul este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar. Altfel spus, crescând gravitatea faptei se reduce severitatea pedepsei, iar despre prevenţia specială şi generală devine dificil de vorbit.


5. Poate fi pusă în discuţie chiar şi independenţa magistratului în soluţionarea cauzei, din moment ce, potrivit alin. (2) teza a II-a, dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar. În baza acestor dispoziţii legale, magistratul este lipsit de posibilitatea aprecierii gravităţii faptei şi periculozităţii făptuitorului, el nu poate aplica o sancţiune administrativă, ci trebuie să procedeze în acest sens. Obligativitatea aplicării unei sancţiuni administrative contravine şi regulii generale, consacrată prin prevederile art. 18¹ alin. (3) C.pen., potrivit căreia, în cazul faptelor care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, procurorul sau instanţa poate aplica una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91 C.pen.


6. Chiar dacă legiuitorul are deplină libertate să aprecieze condiţiile de incriminare şi tragere la răspundere penală a făptuitorilor, observăm totuşi că de prevederile art. 74¹ C.pen. pot beneficia doar autorii unor fapte deosebit de grave, unele sancţionate cu închisoare de până la 20 de ani, în timp ce pentru fapte de aceeaşi natură, însă mai puţin grave, nu a fost instituit un astfel de tratament. Considerăm că măsurile pentru accelerarea soluţionării proceselor, trebuie să aibă un conţinut preponderent procedural, iar pe de altă parte respectivele măsuri trebuie să vizeze toate cauzele penale, de aceeaşi natură, şi nu doar pe unele, dintre cele mai grave, determinate în mod selectiv.

Aplicarea legii penale

 


Nu ezitati sa apelati cu incredere la site-ul Licitatii Juridice sau la partenerii nostri Casa de avocatura Coltuc, avocat@coltuc.ro, 0745150894.


Aplicarea legii penale in timp
Activitatea legii penale
Art. 3. – Legea penală se aplică infracţiunilor săvarşite in timpul cat ea se află in vigoare.

Aplicarea legii penale de dezincriminare
Art. 4. – Legea penală nu se aplică faptelor săvarşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. In acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate in baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărarilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte incetează prin intrarea in vigoare a legii noi.
Aplicarea legii penale mai favorabile
pană la judecarea definitivă a cauzei
Art. 5. – (1) In cazul in care de la săvarşirea infracţiunii pană la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă in timpul cand acestea s-au aflat in vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.
Aplicarea legii penale mai favorabile
după judecarea definitivă a cauzei
Art. 6. – (1) Cand după rămanerea definitivă a hotărarii de condamnare şi pană la executarea completă a pedepsei inchisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvarşită, se reduce la acest maxim.
(2) Dacă după rămanerea definitivă a hotărarii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi pană la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa inchisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se inlocuieşte cu maximul inchisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
(3) Dacă legea nouă prevede in locul pedepsei inchisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se inlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut in legea nouă. Ţinandu-se seama de partea executată din pedeapsa inchisorii, se poate inlătura in totul sau in parte executarea amenzii.
(4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute in legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent in legea nouă se execută in conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
(5) Cand legea nouă este mai favorabilă in condiţiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute in legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent in legea nouă se execută in conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.
(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută in conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.
(7) Cand o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, in cazul pedepselor executate pană la data intrării in vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau inlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(6).
Aplicarea legii penale temporare
Art. 7. – (1) Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvarşite in timpul cand era in vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată in acel interval de timp.
(2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa.